Tort de Portocale (Fără coacere) - Rețetă video

Crema pufoasa, stafide si felii de portocala proaspata. Toate formeaza un tort delicios, mare, perfect pentru petreceri unde avem de servit mai multe persoane. Portocala ii da un aspect minunat, incat toti invitatii vor fi surprinsi.
Ingrediente:
8 galbenusuri
10 linguri de zahar
3 linguri de faina
30 de grame de gelatina
100 ml de apa
8 albusuri + 5 linguri de zahar
100 grame de stafide
3-4 portocale mai mari
si 300 ml de lapte.
Vom incepe cu gelatina. O punem intr-un bol si peste punem apa rece. Amestecam si o lasam sa stea pentru 5 minute.
Intre timp, ne vom ocupa de crema. Punem galbenusurile intr-o cratita. Peste ele punem cele 10 linguri de zahar, iar cu o lingura de lemn le spumam pana cand isi dubleaza volumul.
Apoi, punem faina si o incorporam in compozitie.
Punem laptele intr-o cratita la fiert, iar cand e fiert il punem treptat in crema de galbenusuri, amestecand bine dupa fiecare adaos.
Punem cratita pe baie de aburi si amestecam continuu pana cand se ingroasa compozitia, aproximativ 30 de minute. Apoi, o luam de pe aburi si o lasam sa se raceasca 5 minute.
Intre timp verificam gelatina, care ar trebui sa fie tare. O punem 30 de secunde la cuptorul cu microunde pentru a o topii. Bineinteles, puteti face asta si pe baie de aburi daca nu aveti un cuptor, dar asa este mai usor.
In crema de galbenusuri punem gelatina treptat amestecand repede, pana cand s-a incorporat. Apoi, punem stafidele si le amestecam.
Lasam crema deoparte, intre timp ce ne vom ocupa de albusuri.
Le punem intr-un bol si le batem spuma cu mixerul. Cand sunt bine spumate putem incepe sa adaugam cele 5 linguri de zahar treptat.
Peste albusuri punem crema de galbenusuri si le amestecam pana cand sunt bine imbinate.
Lasam crema deoparte intre timp ce ne vom ocupa de portocale. Le curatam de coaja si le feliem. Incercati sa faceti rondelele cat mai perfecte, de jumatate de cm grosime.
Intr-o cratita de 30 de cm incepem sa aranjam portocalele. Am pus o punga in ea pentru a scoate tortul mai usor. Punem rondelele pe fundul cratitei cat de frumos putem, pentru ca aceea va fi fata tortului cand e gata. Punem putin din crema, apoi aranjam feliile de portocale si pe marginea cratitei.
Punem toata crema deasupra si la urma punem rondelele care ne-au mai ramas. Acest pas nu este obligatoriu, dar cateva felii de portocala in plus nu pot decat sa dea un gust in plus tortului nostru.
Il acoperim cu o punga si il dam la frigider pentru 4-5 ore, sau cel mai bine peste noapte.
Cand s-a intarit punem tava in care il vom servii deasupra si il intoarcem cu tot cu cratita. Datorita pungii pusa pe fund, tortul iese foarte usor. Luam punga si e gata.
Acest tort se serveste simplu sau cu frisca. Este foarte cremos, iar stafidele ii ofera o textura placuta.
Pentru a face acest tort sunt convinsa ca aveti majoritatea ingredientelor deja in casa. Faceti-l chiar weekendul acesta si va garantez ca o sa il adorati.

Va doresc POFTA BUNA!