Suc de Soc / Socata - Reteta video

       Astazi vom face Suc de Soc. Este o reteta foarte simpla, iar socul fiind iarasi in sezon, m-am gandit ca o bautura racoritoare din soc nu ar trebui sa lipseasca de pe masa, atunci cand tocmai am terminat de savurat o prajitura.

Ingrediente:
100 de grame de flori de soc
1 lamaie mai mare taiata felii
500 de grame de zahar
apa cat sa umplem un borcan de 5 litrii
2 plicuri de sare de lamaie

1. Intr-un borcan de 5 litrii umplut pe jumate cu apa adaugam zaharul. Apoi, punem si sarea de lamaie si amestecam cu o lingura de lemn pana cand toate cristalele s-au dizolvat.

2. Adaugam florile de soc, cate trei-patru odata, dupa care punem cateva felii de lamaie, si tot asa pana cand le-am terminat de pus pe toate.

3. Completam borcanul cu apa rece pana cand este plin. Il acoperim si il lasam la loc caldut pentru 3-4 zile.

4. Dupa ce au trecut cele 4 zile, puteti observa culoarea frumoasa pe care o are dupa ce a fermentat.

5. Strecuram sucul pentru a scapa de flori si lamaie. Daca doriti puteti sa-l treceti printr-un tifon pentru a elimina si florile mai mici.
       Unele retete de suc de soc se fac cu drojdie pentru a grabi procesul de fermentare, dar eu prefer sa astept cateva zile pentru a avea un suc cu gust mai bun.

6. Tot ce ne mai ramane de facut este sa il servim. Faceti-l si voi cat mai repede, pana cand florile mai sunt in sezon.
       Anul trecut am impartasit cu voi reteta mea de Sirop de Soc. O gasiti pe canalul meu de Youtube.

Va doresc POFTA BUNA!