Ingrediente pentru blat:
450 de grame de ananas rondele din compot
280 de grame de făină
320 de ml de suc din compotul de ananas
3 ouă
300 de grame de zahăr
30 ml de ulei
110 grame de unt
1 linguriță de esență de vanilie
un praf de sare
un plic de praf de copt
1. Intr-un bol punem făina, praful de copt, sarea, zahărul, untul, esența de vanilie, ouăle si uleiul. Incepem să mixăm, iar când avem totul încorporat începem să adăugăm sucul de ananas treptat, mixand continuu. Nu vă faceți griji dacă va avea aspect tăiat, așa trebuie să fie.
2. Intr-o tavă unsă cu ulei și tapetată cu hârtie de copt începem să aranjăm rondelele de ananas. Peste ananas punem compoziția obținută și o întindem uniform. Dam blatul la copt la 180 de grade Celsius pentru aproximativ de 40 de minute sau până când devine aurie deasupra. Intre timp ce blatul se coace noi ne vom ocupa de budincă.
Ingrediente pentru budinca:
500 ml de lapte
1 linguri de zahăr
1 budincă de vanilie
3. Intru-un bol amestecam praful pentru budincă cu zahărul și 4-5 linguri de lapte. Omogenizăm totul bine. Restul de lapte îl punem într-o cratiță și îl lăsăm să fiarbă.
4. Când laptele fierbe punem compoziția pentru budincă în el și amestecăm continuu până când se îngroașă, apoi luam de pe foc.
5. Când blatul este copt îl intepam cu coada unei linguri de lemn din loc in loc, făcând mai multe găuri. punem budinca fierbinte peste blat si o întindem uniform.
Ingrediente pentru ultimul strat:
500 ml de frișcă lichidă
200 de grame de ananas din compot tăiat cubulețe
6. Intr-un bol batem frișcă spumă. Când blatul este răcit și budinca întărită punem frișca peste și o întindem uniform. Deasupra punem din loc în loc cubulețele de ananas.
Prăjitura este gata și poate fi servită imediat. Priviți cât de bine arată! Blatul s-a însiropat foarte bine de la ananas. Este o prăjitură foarte cremoasă, dulce și aromată.
Vă doresc POFTA BUNA!