
Ingrediente pentru foi:
8 linguri de făină
10 albușuri
10 gălbenușuri
2 linguri de cacao
10 linguri de zahăr
Într-un bol punem albușurile și le batem spumă cu mixerul. Când sunt bine spumate începem să adăugăm zahărul treptat, mixand continuu. Apoi, adăugăm gălbenușurile, făina și cacao. Omogenizăm totul bine.
Împărțim compoziția obținută în patru. Coacem pe rând câte o foaie într-o tavă unsă și tapetată cu hârtie de copt, la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 15-20 de minute, sau până când înfingem o scobitoare în mijloc, iar ea iese curată.
Când prima foaie este coaptă o scoatem din tavă și peste o nouă hârtie de copt continuăm să coacem foile.
Când avem toate foile coapte ne putem ocupa de cremă.
Ingrediente pentru cremă:
500 ml de frișcă lichidă
500 de grame de mascarpone
6 gălbenușuri
200 de grame de zahăr
1 plic de 8 grame de zahăr vanilinat
Pe baie de aburi, într-un bol punem gălbenușurile, zahărul și zahărul vanilinat. Le ținem pe foc aproximativ 15-20 de minute, cât să se gătească ouăle, amestecând continuu.
Peste spuma de gălbenușuri punem brânza mascarpone și cu mixerul le omogenizăm bine. Separat, în alt bol punem frișca și o batem spumă. Peste frișcă punem crema de gălbenușuri și mascarpone și le omogenizam bine.
Acum începem să clădim prăjitura. Peste prima foaie punem un sfert din crema obținută și o întindem uniform. Repetăm acest pas încă de trei ori. Deasupra, peste stratul de cremă răzuim ciocolată.
Prăjitura este gata! Priviți cât de bine arată! Blatul este foarte pufos, iar straturile de cremă sunt groase. Are un gust atât de bun, o prăjitură deosebită!
Vă doresc poftă bună!