Piure de cartofi cu legume și carne la cuptor

    Astăzi vom face Piure de cartofi cu legume și carne, la cuptor! Această rețetă este perfectă pentru o zi mai specială, de sărbătoare, sau de ce nu, pentru orice zi a săptămânii. Cartofii sunt cremoși datorită brânzei de burduf, iar carnea și legumele sunt fragede.

    Ingrediente:
    700 de grame de pulpa de porc
    1 mâna de păstăi de fasole verde
    500 de grame de cartofi
    2 morcovi mai mari sau 4 mici
    1 conopida mică desfăcută în buchețele
    2 ardei capia sau gogoșari tăiați cubulețe
    200 de grame de brânză de burduf
    100 de ml de ulei
    50 de grame de unt
    sare și piper după gust


    Într-o oală cu apă punem cartofii, morcovii și sare. Lăsăm să fiarbă.

    Într-o altă oală cu apă punem conopida, fasolea verde și sare. Lăsăm la foc mediu, iar din momentul în care începe să fiarbă mai lăsăm pe foc 10 minute.

    Într-o tigaie punem uleiul. Când e încins punem carnea și o condimentăm cu sare și piper. Rumenim bine carnea pe ambele părți. Scoatem carnea pe o farfurie, iar în uleiul rămas punem gogoșarii și îi călim 10 minute.

    Scoatem conopida și fasolea verde într-un bol. Scoatem și gogoșarii într-un bol. Facem la fel și cu morcovii și cu cartofii. Morcovii fierți îi tăiem rondele.

    Cartofii îi pasăm. Apoi, îi amestecăm cu brânza de burduf.

    Acum clădim totul într-o tavă pentru cuptor. Ungem tava cu unt. Pe fund punem piureul de cartofi. Peste aranjăm bucățile de carne și gogoșarii. Punem morcovii, conopida și fasolea verde. Deasupra presărăm sare.

    Dăm mâncarea la cuptor pentru jumătate de oră.

    Piureul de cartofi cu legume și carne, la cuptor este gata! Priviți cât de bine arată! Este o mâncare absolut delicioasă, toate legumele merg de minune împreună.

    Vă doresc poftă bună!