Astăzi vom face Cozonac cu fistic. De-a lungul anilor înainte de sărbători v-am arătat mai multe rețete de cozonaci, iar acesta cu fistic este cu adevărat deosebit. Are un aluat pufos și umplutură din belșug.
Ingrediente:
250 de ml de lapte călduț
50 de grame de fistic mărunțit pentru decor
500 de grame de cremă de fistic
1 kg de făină
250 de grame de zahăr
100 de ml de ulei
4 albușuri
100 de ml de apă clocotită
50 de grame de unt topit
25 de grame de drojdie proaspătă
1 linguriță de esență de fistic
coaja de la 1 lămâie
1 linguriță de sare
4 gălbenușuri
Peste apa clocotită punem patru linguri de făină. Cu o lingură amestecăm bine.
Peste laptele călduț punem zahărul și amestecăm până când totul s-a dizolvat.
Într-un bol mai mare punem laptele îndulcit, drojdia, aluatul făcut mai devreme și 5 linguri cu vârf de făină. Cu telul omogenizăm totul bine, apoi lăsăm maiaua să stea 10-15 minute. În acest timp drojdia se va activa și va forma mici bule de aer pe suprafața laptelui.
Până când maiaua stă noi ne vom ocupa de pregătirea restului de ingrediente.
Într-un bol punem gălbenușurile și sarea. Cu o lingură amestecăm până când totul este bine omogenizat.
Într-un alt bol punem albușurile pe care le batem spumă cu mixerul.
Peste maia punem gălbenușurile, albușurile bătute, uleiul, esența de fistic, coaja de lămâie, untul topit și făina, pe care o adăugăm treptat. Începem să frământăm cu telul, iar când aluatul devine prea greu de frământat cu telul, continuăm să-l frământăm cu mâna.
Din momentul în care am terminat de încorporat toată făina, răsturnăm aluatul pe blatul de lucru și îl mai frământăm. Îl formăm într-o bilă și îl lăsăm să dospească acoperit cu un prosop de bucătărie aproximativ 1 oră jumate, două. Fiindcă are o cantitate mai mare de zahăr dospește mai greu.
Când a dospit îl împărțim în patru bucăți egale. Le formăm în bile. Întindem fiecare bilă de aluat cu sucitorul, apoi o rulăm. Împletim fiecare cozonac în două. Îi mai lăsăm să dospească 10-15 minute, apoi îi dăm la copt la 200 de grade Celsius pentru 30-40 de minute.
Când sunt copți și răciți ii umplem cu crema de fistic folosindu-ne de un poș.
Deasupra am pus tot cremă de fistic și fistic mărunțit.
Cozonacul cu fistic este gata! Priviți cât de bine arată! A ieșit un aluat pufos, umplut cu cremă din belșug!
Vă doresc poftă bună!
- Acasă
- Despre mine
- Torturi
- Prăjituri
- Rețete de mâncare
- Alte rețete
- _Rețete de bază
- _Rețete cu aluat
- _Rețete de sărbători
- _Fursecuri
- _Rețete fără coacere
- _Rețete de cofetărie
- _Băuturi răcoritoare
- _Checuri
- _Rulade
- _Brioșe
- _Plăcinte
- _Tarte
- _Înghețată
- _Paste
- _Torturi fără zahăr
- Contact
- Politica de confidențialitate