3 rețete pentru prânzul de la școală

    Astăzi vom face 3 rețete pentru prânzul de la școală. Ca mamă de copii mai pretențioși atunci când vine vorba de mâncare, caut mereu idei potrivite pentru ei. Fiindcă începe școala, sau în cazul nostru grădinița vă propun 3 idei perfecte pentru cutiuța de mâncare.

    Ingrediente pentru sandvișul pe băț:
    4 chifle lungi
    4 felii de cașcaval
    4 felii de șuncă presată
    30 de grame de unt
    Bețe pentru înghețată

    Tăiem chiflele în două. Ungem interiorul cu unt. Punem cașcaval, șuncă presată, bățul de lemn, șuncă presată și iarăși cașcaval.
Punem sandvișurile într-un aparat de sandvișuri si le rumenim.

    Ingrediente pentru sandvișurile cu salam:
    salată iceberg
    4 chifle rotunde
    50 de grame de cremă de brânză
    100 de grame de salam feliat
    2 roșii

    Tăiem chiflele. Le ungem cu cremă de brânză. Tăiem si roșiile felii rotunde și salata în bucăți mai mici. Punem pe chifle felii de salam, roșii si salată verde.

    Ingrediente pentru spiralele din foietaj:
    1 kg de aluat de foietaj
    200 de grame de cremă de brânză
    150 de grame de cașcaval răzuit
    150 de grame de șuncă presată tăiată cubulețe
    1 ou pentru uns aluatul

    Îmbinăm crema de brânză cu cașcavalul și șunca presată.

    Tăiem aluatul în două, căci e foarte lung. Îl ungem cu ou. Pe ambele jumătăți de aluat întindem amestecul de cremă de brânză făcut mai devreme. Acoperim cu jumătatea de aluat goală.

    Tăiem fâșii subțiri de 1 cm. Le întoarcem ca să formăm o spirală. Le punem pe o tavă acoperită cu hârtie de copt și le coacem la 200 de grade Celsius pentru aproximativ 20-25 de minute sau până când sunt rumene deasupra.

    Cele 3 rețete pentru prânzul de la școală sunt gata! Priviți cât de bine arată! Toate rețetele sunt delicioase, aspectuoase, perfecte pentru copii!

    Vă doresc poftă bună!